DILATAŢIA ŞI ASPIRAŢIA
Dilataţia şi aspiraţia este cea mai utilizată metodă de avort. Ea se foloseşte cel mai adesea în cazul sarcinilor aflate între 9 şi 12 săptămâni, când avortul se poate face „la cerere”. Metoda constă în aspirarea violentă a embrionului şi a ţesuturilor adiacente din uter. Operaţia debutează cu anestezie locală sau generală. Pentru dilatarea colului cervical se folosesc fie metode mecanice, cel mai adesea se apelează la aşa-numitele dilatatoare (cu bujii sau laminarii), fie medicamentele (analogi de prostaglandine). Aspirarea se face cu ajutorul unei canule, legate la o pompă de vid. Pentru că trupul copilului nu poate fi scos întreg, acesta este făcut bucăţi şi aspirat de o pompă cu o forţă de 10 ori mai mare ca a unui aspirator casnic. În final, după ce totul este scos afară prin mişcări mecanice violente, medicul ginecolog face un control riguros, pentru a fi sigur că nu a mai rămas nimic înăuntru. Orice bucăţică de ţesut rămasă în uter ar putea declanşa o infecţie. Embrionii de dimensiuni mici, aflaţi la o vârstă de câteva săptămâni, pot fi aspiraţi printr-o canulă, al cărui diametru este de maximum 8 mm. În acest caz, nu se mai face anestezie generală.
DILATAŢIA ŞI CHIURETAJUL
Această tehnică nu mai este, în acest moment, una separată, fiind inclusă în procedura dilataţiei şi evacuării. Dilataţia şi chiuretajul se foloseşte în cazul sarcinilor timpurii, între 5 şi 12 săptămâni. Dilataţia colului uterin se face urmând aceleaşi proceduri de mai sus, apoi se introduce o chiuretă-ferestrău, cu ajutorul căreia medicul taie fătul în bucăţi mici. După ce scoate bucăţile, medicul răzuieşte pereţii uterului, ca să desprindă placenta. Dacă operaţia nu este făcută cu atenţie şi dacă placenta nu este complet îndepărtată, pot apărea hemoragii abundente şi infecţii.
DILATAŢIA ŞI EVACUAREA
În cazul dilataţiei şi evacuării, ca instrument chirurgical de bază, se foloseşte forcepsul. Folosirea lui este combinată cu aspiraţia, când sunt scoase afară, prin aspirare, bucăţile din făt şi ţesut adiacent. În cazul unei sarcini avansate, când oasele copilului au început să se calcifieze, operaţia presupune mari dureri. Medicul sfarmă cu forcepsul oasele şi craniul copilului. Metoda dilataţiei şi chiuretajului se practică în cazul sarcinilor mari şi este combinată cu metoda dilataţiei şi evacuării.
Riscurile avortului pentru o femeie cresc foarte mult, o dată cu începerea celui de-al doilea trimestru de sarcină. De cele mai multe ori, se apelează la metode speciale. În spitalele americane, pentru sarcinile tardive, mai mari de 20 de săptămâni, în cazul aşa-numitului „avort prin naştere parţială”, se foloseşte metoda dilataţiei şi extracţiei. De fapt, procedura este o naştere parţială. După ce colul uterin a fost dilatat, fătul este tras cu violenţă afară. Cel mai adesea, extracţia se face prinzând copiii de picioare. Când se extrage capul, operaţia implică o violenţă ieşită din comun. Mai întâi, medicul face o gaură la baza craniului copilului, îi aspiră creierul cu tubul de absorbţie astfel încât capul să-i fie scos mai uşor.
AVORTUL PRIN INSTILAŢII CU DIVERSE SOLUŢII
Această metodă constă în introducerea unei soluţii de sare concentrată în uter sau formol (metoda Boëro). Copilul moare lent. Operaţiunea este foarte dureroasă şi periculoasă pentru mamă.
©Asociatia Provita Media
Sarcina si avortul | ![]() | ![]() | ![]() |
| |
Ultima actualizare ( luni, 11 mai 2009 10:35 ) | |
Citeşte mai mult... |
Avortul, violenţa şi tăcerea suspectă a societăţii civile | ![]() | ![]() | ![]() |
| |
Citeşte mai mult... |
Ce spun susţinătorii avortului despre avort | ![]() | ![]() | ![]() |
|
Documente care dezvăluie practicile perfide ale susţinătorilor avortului | ![]() | ![]() | ![]() |
| |
Citeşte mai mult... |
Profesorul Jérôme Lejeune: „Omul este om de la conceptie” | ![]() | ![]() | ![]() |
Autor: I.I.Guzov
Sursa: http://cir.msk.ru/lejeune.shtml

Jérôme Lejeune s-a nascut la 13 iunie 1926 la Montrouge, intr-o familie de intelectuali. De la inceputul anilor ’50, s-a ocupat de studierea influentei radiatiei ionizante asupra organismului uman. La sfarsitul anilor ’50, a descoperit ca sindromul Down este provocat de o aberatie cromozomiala - trisomia a 21 de cromozomi, fapt pentru care a fost decorat cu Premiul Kennedy, in 1962. A fost pionierul unor directii fundamentale in genetica, cum ar fi genetica matematica, influenta radiatiei ionizatoare asupra genelor, imbatranirea precoce, liniile cancerului, evolutia clonala etc. Jérôme Lejeune a fost primul sef de catedra de genetica fundamentala in Franta, membru al mai multor academii de stiinta, detinatorul mai multor premii stiintifice. A murit la Paris, la 3 aprilie 1994, la 67 de ani. I.I.Guzov
Cardinalui Fiorenzo Angelini a propus, la Adunarea Generala a Academiei Pontificale pentru Viaţă din februarie 2004, iniţierea procesului de beatificare a geneticianului Jérôme Lejeune, primul preşedinte al acestei instituţii. Papa Ioan Paul al II-lea vorbea, in 1999, despre Lejeune că "a dorit cu fermitate această nouă instituţie, aproape ca pe un testament spiritual, pentru apărarea vieţii umane, întrevăzând ameninţările tot mai numeroase ce se conturau la orizont".
LEGATURA DINTRE AVORT SI CANCERUL MAMAR. INTREBARI FRECVENTE | ![]() | ![]() | ![]() |
| |
Ultima actualizare ( luni, 11 mai 2009 10:38 ) | |
Citeşte mai mult... |
TOATE FEMEILE DIN LUME AU DREPTUL SA STIE ASTA! | ![]() | ![]() | ![]() |
| |
Ultima actualizare ( sâmbătă, 09 august 2008 18:57 ) | |
Citeşte mai mult... |
REALITĂŢI DESPRE LEGĂTURA DINTRE CANCERUL MAMAR ŞI AVORT | ![]() | ![]() | ![]() |
Autor: dr. Angela Lanfranchi
Dr. Angela Lanfranchi este chirurg specialist în cancerul mamar, membru al Colegiului American al Chirurgilor (American College of Surgeons) şi conferenţiar de chirurgie la Şcoala de Medicină Robert Wood Johnson din New Jersey (SUA). Discursul publicat aici a fost rostit in timpul unui turneu de conferinţe la mai multe universităţi din Australia, la începutul anului 2003, turneu sprijinit de câteva organizaţii pro-vita. A le oferi femeilor informatiile de care au nevoie pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză nu înseamnă a le speria, spune dr. Angela Lanfranchi.
COMPLICAŢIILE IMEDIATE ![]()
![]()
![]()
După avort, pot apărea multe complicaţii: dureri în zona abdomenului, spasme, greţuri, vărsături şi diaree. Cu toate că în majoritatea cazurilor nu apar urmări grave, complicaţiile pot apărea aproximativ la unul din 100 de cazuri de avort făcute în primul trimestru de sarcină. La fel, complicaţiile se pot produce într-un caz din 50 avorturi tardive.
Ultima actualizare ( luni, 11 mai 2009 10:36 ) Citeşte mai mult... Potrivit unui studiu realizat în Noua Zeelandă pe un grup de peste 500 femei, între 15-30 de ani, avortul poate creşte riscul îmbolnăvirilor mintale. Femeile au fost urmărite pe parcursul a câtorva decenii. Cercetatorii de la Universitatea Otago au concluzionat ca femeile cu avorturi au un număr mai mare de incidenţe ale unor astfel de boli, cum ar fi depresia şi anxietatea. În Noua Zeelandă, aproape toate avorturile se fac in scopul de a se evita "problemele de sănătate mintală". Studiul a fost publicat în British Journal of Psychiatry. Cercetătorii au estimat că avortul este responsabil de 1,5% până la 5,5% din totalul maladiilor mintale manifestate de femeile sub observaţie. Cei trei autori ai studiului au declarat că rezultatele studiului vor avea „implicaţii importante în dezbaterile dintre pro-vita si pro-choice în ceea ce priveşte efectele avortului asupra sănătăţii mintale a femeii.”
Avortul creşte riscul îmbolnăvirilor mintale cu 30% ![]()
![]()
![]()
Articol apărut pe site-ul One More Soul, organizaţie non-profit din Dayton, statul Ohio (SUA), consacrată difuzării adevărului despre binecuvântarea copiilor şi pericolele contracepţiei. Site-ul oferă o gamă largă de resurse educaţionale, inclusiv înregistrări audio şi video, cărţi. Organizaţia a fost înfiinţată în 1993 de către Steve Koob şi Mary Ann Walsh, doi susţinători ai vieţii din Dayton, Ohio, cu o lungă activitate pro-vita.
În acest articol, autoarea arată modul în care contraceptivele creează o „necesitate” pentru avort, transformând copiii într-o povară ce trebuie evitată cu orice preţ. Articolul, bazându-se pe surse precum documente ale Curţii Supreme a SUA, argumente ale experţilor în ştiinţe sociale şi filozofie, dovedeşte că anticoncepţionalele constituie fundamentul avortului.Ultima actualizare ( joi, 07 august 2008 21:12 ) Citeşte mai mult...
Conferinta REDUCEREA SARCINILOR LA ADOLESCENTE. EXPERIENTA MARII BRITANII ![]()
![]()
Conferinta a fost sustinuta de dr. IAN JOHNSTON, MAREA BRITANIE, in perioada 25-26 martie 2008 la Bucuresti.Organizator: Asociatia Provita MediaDr. Ian Johnston s-a nascut in Irlanda si a studiat medicina la Dublin. In prezent, lucreaza ca medic pediatru, specialist in ingrijirea copiilor cu handicap la Londra. A avut o perioada de activitate in domeniul obstetricii si ginecologiei, intr-un spital din Marea Britanie, cand a fost martor la mai multe avorturi. A criticat politica actuala a guvernului Marii Britanii de promovare a educatiei sexuale si contraceptiei la tineri, ca mijloc de reducere a ratei sarcinilor. Solutia pe care o propune dr. Ian Johnston este implicarea familiei in educatia sexuala a adolescentilor. In felul acesta, debutul activitatii sexuale poate fi intarziat, iar adolescentii pot dezvolta atitudini responsabile fata de viata.
Dr Ian Johnston aduce noi date, culese de specialisti britanici, despre felul cum influenteaza educatia sexuala cresterea avorturilor la adolescente. Educatia sexuala explicita promovata in randul tinerilor, de la varste cat mai mici, nu a rezolvat problema grava a avortului. Promovarea pe larg a contraceptiei la tinerii si tinerele de 15-19 ani (si mai mici, in ultimii ani), inseamna de fapt mai multe sarcini nedorite si mai multe avorturi. Aceasta idee este respinsa si neinteleasa, in general, atat in Romania, dar si in tari ca Marea Britanie. Situatia avorturilor, la toate categoriile de varsta, nu s-a imbunatatit in ultimii 15 ani in Romania. Mai mult, asa-zisele sarcini nedorite au crescut mai ales in randul adolescentelor. Intre timp, statul a promovat programe de liberalizare sexuala, cheltuind sume enorme pentru raspandirea la nivel de masa a contraceptiei. Cu toate acestea, statisticile intocmite de institutii guvernamentale arata ca avem tot mai multe avorturi la tinere, tot mai multe boli cu transmitere sexuala la tineri, in special, iar varsta debutului sexual scade tot mai mult. Situatia devine tot mai alarmanta caci efectele avortului incep sa se vada. Numarul cazurilor de cancer mamar si de col uterin creste an de an.
ÎNAINTE DE A TE HOTĂRÎ ... ![]()
![]()
![]()
ÎNCEARCĂ SĂ RĂSPUNZI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI inainte sa UCIZI
- Eşti sigură că avortul te va scăpa de greutăţi?
- Ştii că avortul – în orice stadiu de sarcină – este o crimă?
- Dacă ai fi medic-ginecolog, ai face avorturi?
- Dacă ai deja un copil şi ai afla că el a omorât o pisică, l-ai pedepsi?
Proiectul Rahila – un model de vindecare in sanul bisericii ![]()
![]()
![]()
Proiectul Rahila reprezinta o retea de asistenti , inclusiv preoti, profesionisti din domeniul sanatatii mintale si altii, care pot oferi asistenta directa tuturor celor care sufera din cauza ca au facut avort. Proiectul Rahila se poate sprijini si pe alte resurse, cum ar fi studierea Bibliei, eforturi comune de rugaciune, dar in mod deosebit, proiectul pune accentul pe faptul ca indreptarea celor care au facut avort si a altora afectati de acesta se afla in biserica.
Ultima actualizare ( luni, 13 octombrie 2008 10:24 ) Citeşte mai mult...
Cum se manifestă consecinţele avortului la femei ![]()
![]()
![]()
Autor: Vicki Thorn
Biroul naţional pentru împăcare şi vindecare post-avort
P.O.Box 070477, Milwaukee, WI 53207/0477 USA
E-mail: noparh@yahoo.com , Tel: 1-414-483-4141
Copyright 2004 (Toate drepturile rezervate)- Aceste manifestări sunt observate la femeile care au avut un avort sau mai multe. Ar putea exista o combinaţie a câtorva sau a tuturor acestor simptome, descrise mai jos, la femeile cu care vă întâlniţi. Este important să ţineţi minte că există o diferenţă mare în ceea ce priveşte severitatea reacţiilor. Unele manifestări pot fi întâlnite mai des în anumite culturi decât în altele. Reacţiile vor fi diferite, de la suferinţă uşoară, până la confuzii grave sau reacţii profunde ce pot include tulburări de stres post-traumatic. (Femeile care au un risc mai mare de a dezvolta reacţii severe sunt cele cu multe traume, avortul fiind doar una dintre ele). Oamenii care lucrează în domeniul vindecării pierderilor grele au scris despre nevoia rezolvării pierderii avortului şi recunosc că această pierdere nerecunoscută poate ieşi la suprafaţă în timpul pierderilor ulterioare.
Ultima actualizare ( luni, 13 octombrie 2008 10:23 ) Citeşte mai mult...
Suferiţi din cauza unei traume post-avort? ![]()
![]()
![]()
Răspunzând la următoarele întrebări vă veţi putea da seama de acest lucru.
Vă luptaţi cu sentimente şi amintiri legate de avortul/avorturile pe care le-aţi avut? Aveţi nevoie să vă amintiţi că trebuie să daţi uitării avortul sau că totul a rămas în urmă?
Ultima actualizare ( luni, 13 octombrie 2008 10:25 ) Citeşte mai mult...
Ce simt femeile care au avortat recent? ![]()
![]()
![]()
Autor: Vicki Thorn
Copyright 2004 (Toate drepturile rezervate)În primii ani ai activităţii de vindecare post-avort, femeile care solicitau ajutor se aflau la o distanţă de 5 până la 10 ani după experienţa avortului şi aproape întotdeauna aveau peste 25 de ani. Trecuse deja ceva vreme de la experienţa avortului. Organismele lor erau vindecate, iar spiritul depăşise şocul avortului.
În anii 2000, s-a produs o întorsătură dramatică şi unele femei au început să caute ajutor imediat după procedura de avort. Ele se aflau foarte aproape de procedura de avort, uneori chiar la câteva zile de la acesta şi, în toate cazurile, veneau înainte de data probabilă a naşterii copilului.
Era clar că aceste femei se aflau într-o stare de şoc fizic din cauza avortului şi total copleşite de ceea ce li s-a întâmplat. Ele păreau foarte vulnerabile din punct de vedere emoţional.
Ultima actualizare ( sâmbătă, 07 martie 2009 16:01 ) Citeşte mai mult...
Problema consilierii post-avort in Romania ![]()
![]()
![]()
Schimbarile din Romania, dupa 1989, nu si-au intrerupt ritmul metamorfozarilor prognozate si de sociologi, metamorfozari, care scot la iveala fetele unor monstri ce sperie pe majoritatea oamenilor.
Nu vom discuta aici despre problemele financiare si despre cortegiul consecintelor sociale. De fapt, poate pe acest palier lucrurile incep sa capete o anumita coerenta. Vom incerca sa punctam, insa, ce fantasme a declansat fenomenul avorturilor.
Exista speranta si vindecare ![]()
![]()
![]()
Exista speranta si vindecare, daca exista pocainta. Un mic ajutor pentru femeile care se caiesc sincer de fapta pe care au savarsit-o, omorandu-si copilul sau copiii prin avort, si cauta mila si indurare de la Dumnezeu - puteti citi din Sfanta Scriptura urmatoarele versete:
Ultima actualizare ( sâmbătă, 07 martie 2009 16:05 ) Citeşte mai mult...
IMPACTUL AVORTULUI ASUPRA ALTORA ![]()
![]()
![]()
Autor: Vicki Thorn
Copyright 2004 (Toate drepturile rezervate)1) IMPACTUL AVORTULUI ASUPRA TAŢILOR COPIILOR AVORTAŢI
Reacţia taţilor depinde de rolul lor în avort. Ei pot fi incluşi în câteva categorii separate.
Taţi care se opun în mod violent procedurii de avort. Aceşti taţi reacţionează rapid, cu furie, durere profundă, manifestând neputinţă. (Neputinţa nu este sexuală, ci umană. Este vorba de incapacitatea de a-şi proteja copilul şi partenera). Impactul este imediat. Ei vor deveni obsedaţi de hotărârea mamei copilului şi încercarea de a înţelege decizia sa. Aceşti bărbaţi nu prevăd că femeia va alege avortul. Ei vor încerca să ţină contact cu ea, uneori devin obsedaţi. Dacă aveţi de a face cu unul dintre aceşti bărbaţi imediat ce avortul a avut loc, ajutaţi-l să-şi proceseze furia. Ei sunt potenţial periculoşi şi vor lovi pe oricine, dar de obicei nu pe mama copilului. (Există cazuri de omoruri/sinucideri legate de avort. Aceste cazuri nu sunt raportate deoarece nu ştie nimeni despre avort decât cuplul.) Dacă ei îşi exprimă furia în faţa dvs., trebuie să luaţi acest lucru în serios.
IMPACTUL AVORTULUI ASUPRA ALTORA ![]()
![]()
![]()
Autor: Vicki Thorn
Copyright 2004 (Toate drepturile rezervate)1) IMPACTUL AVORTULUI ASUPRA TAŢILOR COPIILOR AVORTAŢI
Reacţia taţilor depinde de rolul lor în avort. Ei pot fi incluşi în câteva categorii separate.
Taţi care se opun în mod violent procedurii de avort. Aceşti taţi reacţionează rapid, cu furie, durere profundă, manifestând neputinţă. (Neputinţa nu este sexuală, ci umană. Este vorba de incapacitatea de a-şi proteja copilul şi partenera). Impactul este imediat. Ei vor deveni obsedaţi de hotărârea mamei copilului şi încercarea de a înţelege decizia sa. Aceşti bărbaţi nu prevăd că femeia va alege avortul. Ei vor încerca să ţină contact cu ea, uneori devin obsedaţi. Dacă aveţi de a face cu unul dintre aceşti bărbaţi imediat ce avortul a avut loc, ajutaţi-l să-şi proceseze furia. Ei sunt potenţial periculoşi şi vor lovi pe oricine, dar de obicei nu pe mama copilului. (Există cazuri de omoruri/sinucideri legate de avort. Aceste cazuri nu sunt raportate deoarece nu ştie nimeni despre avort decât cuplul.) Dacă ei îşi exprimă furia în faţa dvs., trebuie să luaţi acest lucru în serios.
Îţi place să scrii articole şi eşti pasionat de muzică?
RăspundețiȘtergereEşti la curent de fiecare dată când artiştii tăi preferaţi lansează ceva nou?
Îţi place muzica în general sau asculţi doar un anumit gen?
Îţi place să te uiţi la filme şi să le povesteşti celorlalţi filmele care ţi-au plăcut cel mai mult?
Doreşti să promovezi artişti prin interviuri, biografii, ştiri?
Îţi place să te distrezi la concerte, să faci poze, iar a doua zi să povesteşti atmosfera?
Alătură-te echipei ONmusique.info – un site cu şi despre muzică!
Contact: onmusique@yahoo.com
Onmusique.info – Pentru că muzica aparţine tuturor!
Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea, din cauza ajutorul Doctor Zaza a făcut pentru mine, ajutându-mă să ex-mi înapoi cu vraja lui magic. Am fost căsătorit de șase ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu a fost într-adevăr inseala pe mine și a fost în căutarea pentru un divorț, dar, atunci când am dat peste Doctor Zaza e-mail pe internet, i-am explicat situația mea să-l și apoi să caute ajutorul lui, ci a mea cea mai mare surpriză el mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată-mă acum sărbători pentru că soțul meu a schimba total pentru totdeauna. El întotdeauna vrea să fie cu mine și nu pot face nimic fara prezenta mea. eu sunt într-adevăr se bucură de căsătoria mea, ceea ce o sărbătoare mare. i se va menține pe depune mărturie pe internet, deoarece Doctor Zaza este cu adevărat o rolă vraja adevărat. Ai nevoie de ajutor, apoi Contactati DOCTOR ZAZA INTREPRINDEREA prin e-mail: indiaspellcaster@hotmail.com
RăspundețiȘtergereAceasta este mărturia mea despre buna munca unui om care a ajutat la numele me..My este Tracy Adams, iar eu bazează în Canada. Viața mea este din nou !!! După 2 ani de căsătorie, soțul meu ma lăsat cu cele trei copii. M-am simțit ca și cum viața mea a fost pe cale să se încheie, și a fost care se încadrează în afară. Datorită unei caster vraja numita Dr. Ioan care am întâlnit on-line. Pe de-o zi credincios, așa cum am fost de navigare pe internet, am fost în căutarea unui bun caster vrajă care poate rezolva problemele mele. Am dat peste serie de marturii despre acest fugă vraja special. Unii oameni a mărturisit că el a adus iubitul lor Ex înapoi, unii mărturisit că el restabilește uter, unele mărturisit că el poate arunca o vraja pentru a opri divorț și așa mai departe. Nu a fost o anumită mărturie am văzut, era vorba despre o femeie numita har, ea a depus mărturie despre modul în care Dr. John adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 72 de ore și la sfârșitul mărturia ei a dat adresa Dr. John e-mail. Dupa ce a citit toate acestea, am decis să dea Dr. Ioan un try. L-am contactat cu balonul prin adresa de e-mail și a explicat problema mea cu el. În doar două zile, soțul meu a venit înapoi la mine. Am rezolvat problemele noastre, iar noi suntem chiar mai fericiți decât înainte. Dr. John este într-adevăr un om talentat și înzestrat și i se va opri să nu mai publica el, deoarece el este un Dr minunat ... Dacă aveți o problemă și sunteți în căutarea pentru o adevărată și reală de fugă vraja pentru a rezolva această problemă pentru tine. Încercați Dr. Ioan astăzi, el ar putea fi raspunsul la problema ta. Iată de contact lui: templesolutions@yahoo.com Vă mulțumesc încă o dată Dr. John. Contactați-l pentru următoarele:
RăspundețiȘtergere(1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi.
(2), dacă aveți mereu coșmaruri.
(3) Vrei sa fie promovat în birou.
(4) Vrei femei / bărbați pentru a rula după tine.
(5) Dacă doriți un copil.
(6) [Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să lega soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna.
(8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(9) În cazul în care doriți să opriți Divorțul dvs.
10) Ajutor aducerea de oameni din închisoare
(11) vrăji Căsătoria
(12) vrăji Miracle
(13) vrăji de frumusețe
(14) PROFEȚIEI CHARM
(15) vrăji atractie
(16) vrăji Evil Eye
(17) Kissing Spell
(18) Șterge vrăji de boală
(19) vrăji ALEGERILOR câștigătoare
(20) SUCCES la examene vrăji
(21) Charm pentru a ajunge pe cine să te iubesc.
Contactați-l azi pe: templesolutions@yahoo.com
templesolutions@yahoo.com
Numele meu este Malina, din Marea Britanie. Doresc să împărtășesc mărturia mea cu publicul larg cu privire la ceea ce acest templu numit (îngerii de soluție) au făcut pentru mine, acest templu au doar adus înapoi fosta mea pierdut iubit la mine cu munca lor mare vraja, mă întâlneam acest om numit Steven am fost împreună pentru o lungă perioadă de timp și ne iubea, dar atunci când am fost în imposibilitatea de a-i dea un copil de sex masculin este de 5 ani mi-a lăsat și mi-a spus că nu mai poate continua apoi am fost acum cauta modalitati de a-l înapoi și De asemenea, ramane insarcinata, până când un prieten de-al meu mi-a spus despre acest templu și mi-a dat de e-mail de contact, atunci nu va crede acest lucru atunci când le-am contactat pe problemele mele au pregătit elemente și vraja pentru mine și să aducă pierdut soțul meu înapoi, și după o lună am ratat flux meu lunar și du-te pentru un test, iar rezultatul a declarat că am fost insarcinata, am fericit astăzi sunt o mama a unui set de gemeni un băiat și o fată, îi mulțumesc încă o dată templul pentru ceea ce au făcut pentru mine, dacă ești acolo trece prin oricare dintre aceste probleme enumerate mai jos:
RăspundețiȘtergere(1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi
(2), în cazul în care aveți mereu coșmaruri.
(3) pe care doriți să fie promovat în biroul tău.
(4) În cazul în care doriți un copil.
(5) pe bază de plante de îngrijire
(6) pe care doriți să fie bogat.
(7) pe care doriți să lega soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna.
(8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Să poporul asculta cuvintele tale și de a face dorința ta
(10) Case rezolva E.T.C
Contactați-le pe e-mail lor templu pe theangelsofsolution@gmail.com și să obțină toate problemele rezolvate
Multumesc.
Sunt Dr Abiku puternic, care vraja unghiului de fugă poate rezolva problema în termen de 72 de ore sau dupa caz poate dovedi a fi. Am fost un aparat de turnare de peste 29 de ani și munca mea vorbesc mult pentru mine. puteți să mă contactați de mai jos sau contactați-mă prin e-mail meu privat la drabikuspellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereTu du-te prin această situație MAI JOS:
(1) Îți place fosta ta?
(2) Sunt ai mereu coșmaruri?
(3) Doriți să fie promovat la locul de muncă?
(4) Vrei femei / bărbați aleargă după tine?
(5) Vrei un copil al tău?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Vrei soțul / soției să fie a ta pentru totdeauna?
(8) Aveti nevoie de ajutor financiar?
(9) Doriți să recupereze banii pierdut?
(10) Vrei să opriți divorțul?
(11) Vrei un divorț?
(12) Vrei orice dorință să fie acordat de cineva?
(13) vraja a concepe un copil de sarcină nevoie?
(14) Ești constatare este dificil de a câștiga un caz în instanță?
(15) Vrei să opriți căsătoria sau relația ta sau pentru a rupe.
(16) Vrei să se căsătorească cu partenerul dumneavoastră cât mai curând posibil?
Din nou, adresa mea de e-mail este drabikuspellhome@gmail.com
Contactați-mă imediat la toate problemele și de a rezolva situația în 3 zile.
DR. Abiku ...
Sunt Dr Abiku puternic, care vraja unghiului de fugă poate rezolva problema în termen de 72 de ore sau dupa caz poate dovedi a fi. Am fost un aparat de turnare de peste 29 de ani și munca mea vorbesc mult pentru mine. puteți să mă contactați de mai jos sau contactați-mă prin e-mail meu privat la drabikuspellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereTu du-te prin această situație MAI JOS:
(1) Îți place fosta ta?
(2) Sunt ai mereu coșmaruri?
(3) Doriți să fie promovat la locul de muncă?
(4) Vrei femei / bărbați aleargă după tine?
(5) Vrei un copil al tău?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Vrei soțul / soției să fie a ta pentru totdeauna?
(8) Aveti nevoie de ajutor financiar?
(9) Doriți să recupereze banii pierdut?
(10) Vrei să opriți divorțul?
(11) Vrei un divorț?
(12) Vrei orice dorință să fie acordat de cineva?
(13) vraja a concepe un copil de sarcină nevoie?
(14) Ești constatare este dificil de a câștiga un caz în instanță?
(15) Vrei să opriți căsătoria sau relația ta sau pentru a rupe.
(16) Vrei să se căsătorească cu partenerul dumneavoastră cât mai curând posibil?
Din nou, adresa mea de e-mail este drabikuspellhome@gmail.com
Contactați-mă imediat la toate problemele și de a rezolva situația în 3 zile.
DR. Abiku ...
Sunt Dr Abiku puternic, care vraja unghiului de fugă poate rezolva problema în termen de 72 de ore sau dupa caz poate dovedi a fi. Am fost un aparat de turnare de peste 29 de ani și munca mea vorbesc mult pentru mine. puteți să mă contactați de mai jos sau contactați-mă prin e-mail meu privat la drabikuspellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereTu du-te prin această situație MAI JOS:
(1) Îți place fosta ta?
(2) Sunt ai mereu coșmaruri?
(3) Doriți să fie promovat la locul de muncă?
(4) Vrei femei / bărbați aleargă după tine?
(5) Vrei un copil al tău?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Vrei soțul / soției să fie a ta pentru totdeauna?
(8) Aveti nevoie de ajutor financiar?
(9) Doriți să recupereze banii pierdut?
(10) Vrei să opriți divorțul?
(11) Vrei un divorț?
(12) Vrei orice dorință să fie acordat de cineva?
(13) vraja a concepe un copil de sarcină nevoie?
(14) Ești constatare este dificil de a câștiga un caz în instanță?
(15) Vrei să opriți căsătoria sau relația ta sau pentru a rupe.
(16) Vrei să se căsătorească cu partenerul dumneavoastră cât mai curând posibil?
Din nou, adresa mea de e-mail este drabikuspellhome@gmail.com
Contactați-mă imediat la toate problemele și de a rezolva situația în 3 zile.
DR. Abiku ...
Vreau să împărtăşesc o mare mărturie pe acest site cum GREAT MUTABA ajută-mă în care se încadrează insarcinata, eu si sotul meu au fost încercarea de a avea un copil de peste 4years, dar ele în cazul în care nici un noroc asa ca am decis sa contactati medicul de familie si dupa ce s-au făcut toate testul, a spus să ne că meu trompa uterina este nu functioning.then într-o zi am fost la birou atunci când un prieten de al meu care au aceeasi problema cu mine, toamna gravidă după ce ea a contactat GREAT MUTABA .ea regizat-mi să-l şi atunci când l-am contactat prin e-mail lui şi el a făcut purificare pe vraja sarcinii şi în 2weeks timp mă simţeam cum unele si am mers pentru a satisface medicul de familie care mi-a spus că eu sunt pregnant.if ştii că ai o problemă similară ca asta , sau orice problema de fertilitate si vrei sa fi insarcinata, puteţi contacta GREAT MUTABA prin E-mail: greatmutaba@yahoo.com
RăspundețiȘtergereN-am crezut în dragoste vrăji sau magie până când am văzut-o mărturie despre o femeie numită Jasmine pe internet mărturisind despre modul în care un aparat de turnare vraja numit DR MUSTAFA aduce înapoi fostul soțul ei, care a părăsit-pentru o altă femeie, și am decis să contacteze omul să da-i un try. Așa că, atunci când l-am contactat el mi-a spus că el va aduce soțul meu înapoi la mine că i-ar trebui să-i dau două zile pentru a face turnarea de vraja mea pe care am făcut-o. Sunt aici să mărturisesc că ceea ce a făcut pentru mine DR MUSTAFA a lucrat cu adevărat ... e-mail-l la: dr.mustafa86@yahoo.com
RăspundețiȘtergereDupă ce a fost în relaţie cu Scott timp de şapte ani, el a rupt-o cu mine, am făcut tot posibilul să-l aducă înapoi dar tot ce a fost în Zadar, am vrut ca el înapoi atât de mult din cauza iubirii am pentru el, am rugat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. I-am explicat problema mea pentru cineva on-line şi ea a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă un rolă vraja care ar putea ajuta-mi arunca o vraja pentru a adu-l înapoi, dar eu sunt tipul care a crezut niciodată în vraja, am avut nici o alegere decât pentru a încerca-l, I mail rolă vraja, şi mi-a spus nu a existat nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile , că fostul meu va întoarce la mine înainte de trei zile, el a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, a fost de aproximativ 16:00. Fosta mea numit mi, am fost atât de surprins, I-au răspuns la apel și tot ce a spus a fost că el a fost atât de rău pentru tot ceea ce sa întâmplat, că el a vrut ca eu să se întoarcă la el, că el iubeşte-mi atât de mult. Am fost atât de fericit şi sa dus la el, că a fost cum am început să trăiesc împreună fericiti din nou. De atunci, am făcut promisiunea că nimeni ştiu că au o problemă relație, mi-ar fi de ajutor pentru astfel de persoană consultând el sau ea de rolă vraja doar real şi puternic care ma ajutat cu propria mea problemă și care este diferit de toate fals cei acolo. Oricine ar putea avea nevoie de ajutor de rolă vraja, e-mail lui: greatmutaba@yahoo.com puteţi e-mail-l dacă aveţi nevoie de asistenţă sale în relatia ta sau nimic. POATE nu opri vorbesc despre tine SIR lui adresa de E-mail greatmutaba@yahoo.com CONTACT-l acum pentru soluție la toate ta problema
RăspundețiȘtergereNumele meu este margaret Fredrick și îmi bazez în Texas, Statele Unite ale Americii. "Viața mea este din nou !!!
RăspundețiȘtergereDupă 1 an de căsătorie rupt, soțul meu mi-a lăsat cu doi copii. eu
simtit ca viata mea a fost pe cale să i se încheie sinucidere aproape comis, am fost
emoțional în jos pentru un timp foarte lung. Grație unui mare de fugă vraja
numit oamen Mare Preot Dr. care i-ment on-line. Într-o zi credincios,
așa cum am fost de navigare prin internet, am dat peste o mulțime de
mărturii despre această fugă special vraja. Unii oameni au mărturisit
că el a adus iubitul lor Ex înapoi, unii mărturisit că el restabilește
uterul, vindecarea cancerului și a altor boli, unii mărturisit că el poate arunca
o vraja pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am venit peste o anumită
mărturie, era vorba despre o femeie numită Maria, a depus mărturie despre modul în care
a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 7 zile, iar la sfârșitul anului
mărturia ei a abandonat adresa de e-mail Mare Preot Dr. oamen'S.
După ce am citit toate acestea, am decis să-i dea un try. L-am contactat
prin e-mail (drogalaspellcaster5555@gmail.com) și a explicat problema mea
către el. In doar 3 zile, soțul meu mi-au revenit. Am rezolvat nostru
probleme, iar noi suntem chiar mai fericiți decât înainte. Mare Preot Dr. oamen este
într-adevăr un om talentat și nu se va opri să-l publicare pentru că el este un
om minunat ... Dacă aveți orice problemă aici este adresa de e-mail pentru a
ajunge la el. drogalaspellcaster5555@gmail.com vei fi bucuros ai făcut-o.
Lucruri pe care le poate deasemenea:
* Pentru a vindeca HIV / sau stări înrudite AJUTORUL
* Doriți să fie promovat în biroul său.
* Vrei femei / bărbați să fugi după tine.
* Dacă doriți un copil.
* Sunteți un antreprenor și doresc să câștige un contract
* Vrei să lega soțul / sotia este
al tău pentru totdeauna.
* Dacă aveți nevoie de ajutor spiritual.
* Oprire Divorțul
* Dacă doriți să fie liber de amenințări de îngrijire a ortografiei în Africa
să-l contacteze pe email*drogalaspellcaster5555@gmail.com* lui
Email me at drabikuspellhome@gmail.com if you know you face these fate below;
RăspundețiȘtergere(1) Do you like your ex?
(2) Are you always have nightmares?
(3) Want to be promoted in your workplace?
(4) Do you want women / men running after you?
(5) Want a child of yours?
(6) Want to be rich?
(7) Do you want your husband / wife to be yours forever?
(8) Need financial help?
(9) Want to recover your lost money?
(10) Do you want to stop your divorce?
(11) Do you want a divorce?
(12) Do you want your every wish to be granted by anyone?
(13) spell conceive a pregnancy baby need?
(14) Are you finding it difficult to win a case in court?
(15) Do you want to stop your marriage or relationship or to break.
(16) Do you want to marry your partner as soon as possible?
Again, my email address is drabikuspellhome@gmail.com
Contact me immediately to all your problems and solve situation within a matter of days.
DR. Abiku...
Email me at drabikuspellhome@gmail.com if you know you face these fate below;
RăspundețiȘtergere(1) Do you like your ex?
(2) Are you always have nightmares?
(3) Want to be promoted in your workplace?
(4) Do you want women / men running after you?
(5) Want a child of yours?
(6) Want to be rich?
(7) Do you want your husband / wife to be yours forever?
(8) Need financial help?
(9) Want to recover your lost money?
(10) Do you want to stop your divorce?
(11) Do you want a divorce?
(12) Do you want your every wish to be granted by anyone?
(13) spell conceive a pregnancy baby need?
(14) Are you finding it difficult to win a case in court?
(15) Do you want to stop your marriage or relationship or to break.
(16) Do you want to marry your partner as soon as possible?
Again, my email address is drabikuspellhome@gmail.com
Contact me immediately to all your problems and solve situation within a matter of days.
DR. Abiku...
Buna ziua numele meu este nakisha vreau ca toți să se alăture-mi să-i mulțumesc acestui om pentru restaurarea casa mea cu fostul meu soț care mă părăsească pentru o altă femeie, timp de 5 ani ,. La început nu am crezut DR ogudugu va fi capabil să mă ajute să câștige înapoi SOT mea EX din cealaltă femeie, dar pentru că eu încă îl iubesc și au nevoie de el în viața mea .. Eu lucrez și să urmeze DR OGUDUGU instrucțiuni și mă surprinde că după 3 zilele de turnare vraja și de lucru cu DR OGUDUGU, sotul meu ma chemat EX-mi ceri să ierte și să uite tot ceea ce a făcut pentru mine că el încă mă iubești ... acum eu și soțul meu sunt smectica din nou împreună și suntem foarte fericit cu noua noastră viață ... toate datorită DR OGUDUGU pentru marea lucrare le-a făcut pentru mine .. eu promit să împartă întotdeauna munca lui bun pentru toată lumea largă și în cazul în care orice organism este acolo care trece prin dificultăți de relație ar trebui rugăm să-l contactați prin e-mail: drogudugusolutionspell@gmail.com sau WhatsApp +2349097050691
RăspundețiȘtergereHE de asemenea, specializati pe probleme URMĂTOARELE
(1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi.
(2), dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fie promovat în biroul tău.
(4) Vrei femei / bărbați pentru a rula după tine.
(5) În cazul în care doriți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) pe care doriți să lega soțul / soția să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(9) de îngrijire pe bază de plante.
contactați DR OGUDUGU prin e-mail sa pentru o soluție totală drogudugusolutionspell@gmail.com
Relația mea despre relații de viață este probabil similară aici, fiecare relație trăiește diferite tipuri de probleme în fiecare etapă a vieții. Soțul meu a căzut într-o aventură cu o altă femeie la locul de muncă, astfel, abandone să mă ridic refuzã mele, uneori, nu exista mai multe apeluri cu tot felul de mesaje text excusses, am observat dragostea lui pentru mine și el a fost în căutarea reduce divorțul. Toate aceste probleme de relație și au trecut prin căsnicia mea de peste 6 ani de căsătorie, am avut doi copii minunați. Îmi place soțul meu atât de mult și vreau ca lucrurile să lucreze pentru căsătoria mea, pentru că îmi prețuiesc casa, am făcut tot posibilul pentru a-mi face casa între casele de succes. Căutam pe internet pentru a găsi o soluție de la consilierea căsătoriei și astrologi cum să facă o căsătorie. Am citit post comment bun Jennifer Osawe din Los Angeles, Statele Unite ale Americii. ea a împărtășit o mărturie descoperitoare a căsătoriei coment cum a găsit iubirea adevărată după 12 ani de separare în căsătorie. Doamna pe comentariu post-a spus un profet senior de la Oduduwa astrologul dragoste vraja a ajutat la masa de prânz vraja có a făcut tot ce im posibil în viața ei de azi, ea Cung A dat contactul e-mail acestui senior profet, cu adresa de e-mail am fost trimiteți un mesaj Seniorului profet pentru ajutor și consiliere părintească pentru a aduce înapoi soțul meu acasă. Mi-a spus că mă poate ajuta cu o vrajă de dragoste, nu am înțeles mult mai bine până în ultima vreme când a început să lucreze așa cum a spus. Am urmărit cu grijă instrucțiunile despre cum să mănânc vraja cu alte câteva elemente și am fost instruită să mă pregătesc. Nu știam ce să spun și el mi-a spus că nu mă va plăcea. un mesaj cu adresa unei locații pentru o cină cu Anderson și întâlnirea cu întâlnirea și am vorbit, își cere scuze și era gata să facă lucrurile să funcționeze ca o familie fericită. Totul se întâmpla ca o surpriză pentru că a fost într-adevăr de lucru și a fost atât de uimit ca wow ... acest lucru este real, și a sunat Dr.One Profetului Senior care a lăsat vraja pe Telefon. i-am chemat să-l aprecieze și de când căsnicia mea este prosperă, îndrăgostită. Sunt fericita familia mea este fericita si totul functioneaza bine pentru totdeauna. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ajutorul Profetului Oduduwa. aici este adresa sa personală de e-mail pentru a comunica dr.oduduwaspellcaster@googlemail.com
RăspundețiȘtergereNumele meu este Edith Wood, vreau să povestesc tuturor despre dr. Ogundele, un om grozav care mi-a adus soțul înapoi cu mine cu puterile sale în 24 de ore, ce puternic jucător de vrăji, dacă ai nevoie de ajutor în vreun fel. Vă sfătuiesc să îl contactați prin WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: ogundeletempleofsolution@gmail.com. El are puterile de a rezolva orice problemă, relație, dragoste sau orice boală. Așa de super și real, mi-a adus înapoi soțul care m-a părăsit acum 9 ani cu vraja lui.
RăspundețiȘtergereBună ziua tuturor, vreau să împărtășesc experiența pe care o am cu un jucător de vrăji numit Dr. Ajayi, el este un om foarte puternic binecuvântat de tatăl său principal pentru a ajuta oamenii cu diferite probleme de viață, treceam prin faza mai rea a vieții mele, deoarece soțul meu mi-a spus că vrea să divorțeze de nicăieri, l-am întrebat unde am greșit, dar el nu mi-a dat niciun răspuns, în schimb s-a mutat din casă, a fost foarte ciudat, așa că am căutat ajutor atunci când l-am întâlnit pe Dr. Ajayi vrăjitor online, i-am explicat starea mea după niște consultații, am aflat că soțul meu este la secretarul său la serviciu și este sub vraja ei, marele turnător mi-a spus ce trebuie făcut și i-am urmat instrucțiunile, astăzi am sunt o femeie mândră să spun că am făcut-o, pentru că soțul meu este chiar acasă cu mine și ne așteptăm la al doilea copil, mulțumită dr. Ajayi, turnătorul de vrăji, dacă aveți nevoie de ajutorul unui turnător de vrăji pentru orice fel de problemă este Dr. Ajayi persoana potrivita pentru un resu perfect si de incredere lt. Contactați numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau E-mail: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereBună ziua prieteni, este bine că sunteți pe punctul de a citi acest fir, deoarece se va dovedi o experiență bună de schimbare a vieții pentru dvs. sau pentru cineva pe care îl cunoașteți. Întrebarea este dacă aveți dificultăți, vreți să dați sens vieții voastre? sau suferiți de orice boală, aceasta este șansa dvs. de a vedea că problemele dvs. sunt rezolvate, contactați marele jucător de vrajă Dr Ajayi prin e-mail: drajayi1990@gmail.com sau Viber / WhatsApp: +23487084887094 El este, de asemenea, specializat în următoarele domenii
RăspundețiȘtergere1. Adu-o înapoi pe fosta soție sau pe soț.
2. Vrajă pentru a câștiga mare la loterie
3. ierburi pentru a rămâne însărcinată
4. Vraja de promovare a locurilor de muncă
5. Cura pentru orice tip de boală (cancer, probleme renale, probleme cardiace) etc.
6. vraja pentru succesul examenului
7. Revenge Spell pentru oricine te doare
8. Vrajă pentru a câștiga orice caz în instanță
9. și mai mult, pur și simplu contactați e-mailul: drajayi1990@gmail.com sau numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094
Vreau să folosesc această ocazie pentru a mulțumi unui bărbat puternic pe care l-am cunoscut online, care mi-a salvat căsătoria după 3 luni de bătălie de divorț cu soțul meu, am văzut mărturii despre cum Dr. Ajayi a făcut lucruri minunate pentru diferiți oameni care trec prin probleme de relație. Dacă aveți nevoie de o soluție rapidă la toate problemele de viață, nu ezitați să îl contactați pe Dr. Ajayi pe numărul său de telefon +2347084887094 Cred că veți avea lucruri bune de spus despre el. Am auzit că face și vrăji de la Loterie și poate vindeca bolnavii de orice fel de probleme legate de sănătate.
RăspundețiȘtergereAcesta este Natali Oskar și sunt aici pentru a le spune tuturor despre DR ISIKOLO. După 5 ani de căsătorie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, de mai multe ori amenință să divorțeze de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre relația lui cu alte doamne, eu a fost total devastat și confuz până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un jucător de vrăji pe internet numit DR ISIKOLO care ajută oamenii cu relații și probleme de căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să incearca. când l-am contactat, el m-a ajutat să fac vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să mai iasă cu alte doamne și al său cu mine pentru totdeauna și pentru adevărat. Contactați-l pe DR ISIKOLO, cel mai bun jucător de vrăji de dragoste pentru relația dvs. sau problema căsătoriei care urmează să fie rezolvată astăzi prin intermediul lui WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc foarte mult DOCTOR ISIKOLO pentru că l-ați făcut pe fostul meu iubit să revină la mine. Scriu această minunată mărturie cu privire la acest om. Mi-a îndeplinit toate dorințele. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit mai mult de 3 ani și, deși am avut atâtea certuri, dar nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi cum este obosit de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Au trecut luni și iubitul meu nu m-a mai contactat și nu am mai auzit de el și telefonul său mobil a fost deconectat. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atâtor dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare jucător de vrăji pentru că nu am mai contactat niciodată pe nimeni și vă spun că după 2 zile de contact, fostul meu iubit m-a sunat și mi-a cerut să mă vadă și a doua zi dimineață și suntem fericiți împreună cu ajutorul acestui mare vrăjitor numit DOCTOR ISIKOLO. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp lui la el la: +2348133261196.
RăspundețiȘtergereMulțumesc domnule pentru vrăjile tale autentice. Sunt Zara Matteo pe nume. Acest lucru este cu adevărat incredibil și nu am experimentat niciodată așa ceva în viața mea. Înainte de a vă cunoaște, domnule, am încercat toate mijloacele probabile pe care le-am putut pentru a-mi aduce soțul înapoi, dar am ajuns să-mi dau seama că nimic nu funcționează pentru mine și că soțul meu a dezvoltat multă ură pentru mine. Am crezut că nu există nicio speranță de a mă reîntâlni cu fostul meu soț. Dar când am citit recenzii bune despre modul în care DR ISIKOLO îi ajută pe ceilalți, am decis să îl contactez. ca să încerc și am făcut tot ce mi-a instruit și am avut încredere în el și i-am urmat instrucțiunile așa cum mi-a garantat în 48 de ore și tocmai atunci mi-a sunat fostul. Domnule Suntem mai mulțumiți acum ca oricând. Totul arată perfect și atât de natural! Mulțumesc mult domnule pentru vrăjile tale autentice și incontestabile de reuniune. aici din nou E-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți și WhatsApp pe +2348133261196.
RăspundețiȘtergereVRAJELE DE IUBIRE CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN PERFECȚIE ȘI RĂMÂNESC PERMANENT PENTRU TOT.
RăspundețiȘtergereÎmpărtășesc această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 2 ani. Am încercat să fiu puternic doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care mă chinuiau inima. Eram rănit și confuz. Am avut nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site unde am văzut că DR ISIKOLO, un jucător de vrăji, poate ajuta la întoarcerea iubitorilor. L-am contactat și mi-a făcut o rugăciune specială și vrăji. Spre surpriza mea, după 2 zile, soțul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să îl contactați pe DR ISIKOLO, un puternic jucător de vrajă pentru soluții pe contactul său isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp la +2348133261196.
O zi bună, cititorii te consideră norocoși dacă ești pe cale să citești, am ieșit din căsătorie de câteva luni și soțul meu a promis că nu mă va mai uita niciodată, toate acestea s-au întâmplat din senin, ca și cum cineva ar fi manipulat-o pe bărbatul meu , Nu vreau să-l pierd, așa că caut ajutor online când am văzut un bărbat vorbind lucruri bune despre dr. Ajayi, un puternic jucător de vrăji. are o viață uimitoare din cauza asta. L-am contactat pe dr. Ajayi și i-am explicat situația, mi-a spus lucrurile necesare de făcut și i-am urmat instrucțiunile. În timp ce scriu asta, soțul meu s-a întors acasă, toate datorită doctorului Ajayi, am familia mea înapoi. Dacă vă confruntați cu orice provocare de viață și doriți o soluție durabilă, Dr. Ajayi este cea mai bună cale de ieșire. contactați-l pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau prin e-mail: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereTe confrunți cu dificultăți în casa ta conjugală? contactați Dr. Ajayi astăzi pentru o soluție de durată, nu vă fie rușine să vă împărtășiți problemele, deoarece problema împărtășită este deja rezolvată pe jumătate, așa că vă îndemn să îl contactați pe Dr. Ajayi, omul spiritual, pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 El m-a ajutat să-mi recuperez soț după 9 luni de separare, am aflat despre el prin vărul meu că a ajutat-o să-și facă propriul copil după 12 ani de căsnicie fără un copil. Ea a spus că dr. Ajayi a dat un medicament pe bază de plante care a ajutat-o să rămână însărcinată și ea aduce pe pământ un băiețel sănătos. Dacă te confrunți cu orice provocare în viață, spirituală sau fizică și vrei o soluție rapidă, Dr Ajayi este ultima ta oprire. De asemenea, puteți trimite un e-mail la: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereVreau să spun tuturor de aici despre modul în care DR WALE mi-a schimbat soarta. Am lucrat ca vânzătoare într-o companie de automobile timp de aproape cincisprezece ani și abia am primit comision pentru a-mi plăti facturile în timp ce un anumit coleg de minte cumpăra case. Eram confuz în privința ei pentru că toată lumea era invidioasă pe cât de mult comision a primit. Nu am înțeles ce este în neregulă pentru că eram bun la meseria mea și nu era nimic în plus din ceea ce făcea ea care să o facă diferită și timp de aproape cinci ani nu am putut să-mi fac curajul să mă exprim în fața ei. Într-o zi, în timp ce m-a plimbat, am rugat-o să-mi dea câteva sfaturi și am optat să învăț de la ea, dar ea a spus că sunt mai bun la slujbă, ceea ce m-a făcut mai confuz pentru că evident, ea era mai bună. După multe conversații, ea m-a informat despre DR WALE care a făcut o vrajă de noroc pentru ea, ceea ce a făcut-o excepțională. Ea mi-a dat contactul lui și mi-a cerut să vorbesc cu el și să fac tot ce mi-a cerut el să fac. Au trecut șapte luni și tocmai mi-am cumpărat prima casă și am economisit suficienți bani pentru a-mi trimite fetele gemene la facultate. Am fost distrus și fără adăpost și nu mi-aș imagina niciodată că voi avea o casă atât de curând. Multumesc DR WALE. Cere-i ajutor și cu permisiunea lui, îi las numărul de contact direct WhatsApp / Viber : +2347054019402 SAU Email : drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereVreau să-i mulțumesc foarte mult lui DR WALE pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut o scrisoare de divorț din cauza micii neînțelegeri pe care am avut-o în ultimele luni, și eu niciodată mi-am dorit asta pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o afacere comună și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietenul meu mi-a spus despre DR WALE și despre cum a ajutat-o și el cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce l-am contactat, am Mi s-a spus ce trebuie să fac și când aveam de gând să încep să văd rezultatul, am făcut așa cum mi-a spus DR WALE și după ce în câteva zile soțul meu m-a sunat și a început să-mi ceară iertare și totul a fost ca un vis pentru mine și noi toți trăiesc din nou fericiți împreună, datorită lui DR WALE. Contactați-l astăzi pentru ajutor conjugal prin numărul Whatsapp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSalut, prieteni, sunt atât de bucuros când scriu acest articol astăzi să spun lumii cum DR WALE mi-a vindecat VIRUSUL HSV, am fost detectat cu HSV-1 ȘI HSV-2 de acum șase ani, de atunci viața mea a fost complet bizară. si agonie, am folosit atat de multe medicamente care mi-au fost prescrise de mai multi medici, dar nu mi-a vindecat VIRUSUL HSV si nici nu mi-a redus durerea, pana cand un anume cautam solutie pe internet, apoi ca prin minune am dat peste DR WALE, puternicul herbalist care vindecă numeroase persoane INFECȚIA HSV-1 ȘI HSV-2, apoi i-am contactat numărul de WhatsApp la +2347054019402 i-am explicat totul și i-am pregătit un remediu care îmi vindecă total boala HSV-1 ȘI HSV-2 după ce am primit medicamentul lui pe bază de plante, așa că prietenii mei telespectatori de ce să aștepte și să sufere când există cineva ca DR WALE care poate vindeca orice boală HIV/ CANCER/ VIRUS HEPATIT B, îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@ gmail.com
RăspundețiȘtergereVÝKONNÝ KOULEL, KTERÝ VRÁTIL MÉHO MANŽELA ZPĚT DO ŽIVOTA, POTOM MĚ Opustil DR WALE WHATSAPP/VIBER : +2347054019402 NEBO PROSTŘEDNICTVÍM E-MAILU DRWALESPELLHOME@GMAIL.COM
RăspundețiȘtergereDobrý den, přátelé, chci tímto médiem poděkovat DR WALE, protože přivedl zpět mého manžela. můj manžel mě opustil kvůli své bývalé přítelkyni, kterou měl předtím, než si mě vzal, je to pro mě těžká situace Volal jsem a prosil ho, aby se vrátil odmítl řekl, že už mě nemiluje Zkoušel jsem všechny možné způsoby, jak ho dostat zpět, všechno bylo Marně jsem o tom řekl své přítelkyni a ona mi dala kontakt na DR WALE a já jsem mu WhatsApp řekl a řekl mu svůj problém a on mi řekl, co mám dělat a já to udělal a on seslal kouzlo lásky, které během týdnů přivedlo zpět manžela. Pokud potřebujete pomoc při opětovném spojení se svým bývalým, chatujte s DR WALE přes WhatsApp/Viber: +2347054019402 nebo drwalespellhome@gmail.com
Sufer de herpes în ultimii opt ani și zece luni și, de atunci, am luat o serie de tratamente și pastile, dar nu a existat nicio îmbunătățire până când am dat peste mărturii ale lui DR WALE despre modul în care a vindecat diferiți oameni de diferite boli din întreaga lume, apoi l-am contactat și pe el. După conversația noastră, mi-a trimis medicamentul pe care l-am luat conform instrucțiunilor lui. Când am terminat de luat medicamentul pe bază de plante, am fost la un control medical și spre cea mai mare surpriză m-am vindecat de herpes. Inima mea este atât de plină de bucurie. Dacă suferiți de herpes sau de orice altă boală, puteți contacta DR WALE astăzi pe acest WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereDR WALE vindecă și:
1. HIV/SIDA
2. HERPES 1/2
3. CANCER
4. ALS (boala lui Lou Gehrig)
5. Hepatita B
Ce aș fi putut face dacă nu pentru DR WALE care îmi restabilește căsnicia și aduce pace în casa mea, îți voi fi mereu recunoscător DR WALE, soțul meu a plecat pentru o altă femeie, m-a lăsat cu cei trei copii ai noștri, am fost confuz și inima frântă, aproape că am pierdut unul dintre fiul meu în procesele pe care le-am discutat cu un prieten de-al meu și ea mi-a spus despre DR WALE și cum a ajutat-o în trecut, așa că l-am contactat pentru ajutor și mi-a promis că după câteva zile în care soțul meu o să mă sune și să-mi ceară scuze pentru iertare, chiar cred în el pentru că am văzut multe vești bune despre el online, mi-a spus ce să fac și am făcut tot ce mi-a cerut, după câteva zilele mele a sunat telefonul și spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a început să sune și să mă roage să-l iert pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să trec, așa că l-am iertat și acum trăim din nou fericiți. Îi spun totul mulțumesc lui DR WALE, aici sunt contactele lui, dacă treceți prin orice stres conjugal, vă voi sfătui să-l contactați pentru rezolvare și vă promit că toată problema dumneavoastră va fi rezolvată. Whatsapp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereDe ce să te doare capul, de ce să permiti depresiei să te mănânce când poți doar să-l contactezi pe DR WALE pentru ca el să rezolve problemele cu care te confrunți.
RăspundețiȘtergereAveți un dosar în instanță
Cauți promovare
Vrei să câștigi un joc jackpot la loterie
HIV/SIDA dumneavoastră poate fi vindecat
Suferiți de un accident vascular cerebral
Suferi de Rac?
Ai un număr scăzut de spermatozoizi
Vrei să-ți repari căsnicia ruptă
Vrei să-ți aduci înapoi fostul iubit
Ai o boală/infecție pe care vrei să o vindeci
Aveți nevoie de un remediu pentru Herpes Simplex Virus 2/PCOS
și așa mai departe și așa mai departe.
contactați-l pe DR WALE astăzi, vă voi aduce înapoi toată fericirea și vă voi face fericit din nou.
Contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
Întotdeauna mi-am dorit să nu pot trăi din cec cu cec sau să am vreo datorie. Am lucrat în contabilitate vreo 20 de ani și abia am reușit să fac rost de bani. Mi s-a părut că de fiecare dată când mă mutam în companie și primeam o mărire de salariu, cheltuielile mele de trai vor crește semnificativ și nu am reușit niciodată să merg înainte. vrăji de loterie. Apoi, într-o zi, cel mai bun prieten al meu mi-a spus adevărul despre ce a făcut când soția lui l-a părăsit. El a făcut o vrajă de dragoste și ea a oprit procedura de divorț și s-au întors împreună. Când mi-a spus asta, am întrebat pe cine a folosit și mi-a dat contactul lor WhatsApp. +2347054019402 și am contactat imediat DR WALE pentru ajutor. Am văzut că au oferit diferite tipuri de vrăji de bani pentru a ajuta la câștigarea la loterie. Am fost imediat intrigat. Întotdeauna am simțit că voi câștiga la loterie cândva. Am avut vraja de loterie cu jackpot și am așteptat câștigul meu. Mi s-a spus să joc la loterie în fiecare săptămână și am făcut ce mi sa spus. Am jucat oricum la loto în fiecare săptămână, așa că nu s-a schimbat nimic. În aproximativ două săptămâni s-a întâmplat. Am câștigat 100.000 de dolari!! Nu pot sa cred! Nu au fost suficienți bani ca să mă pensionez imediat, dar i-am investit bine și mi-a permis să merg la muncă cu normă parțială și mă va ajuta să mă pensionez mult mai devreme. Sunt veșnic recunoscător că l-am găsit pe DR WALE. Îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSoția mea s-a întors!!!
RăspundețiȘtergereAm avut o problemă cu soția mea în urmă cu șase luni, ceea ce ne-a determinat să ne despărțim. Când s-a despărțit de mine, nu mai eram eu însămi, mă simțeam atât de goală în interior. Până când o prietenă de-a mea mi-a spus despre un vrăjitor care a ajutat și în aceeași problemă, pe care a găsit-o pe o pagină Web. i-am scris vrăjitorul pe WhatsApp și i-am spus problema mea și am făcut ceea ce mi-a cerut pe scurt Ca să scurtez povestea lungă, înainte să știu ce se întâmplă, nu până la o săptămână soția mea mi-a trimis mesaj și a spus că vrea să se întoarcă și așa s-a întors la mine și mi-a spus că îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, acum îmi spune de fiecare dată și în fiecare zi că mă iubește și îi lipsește. Sunt atât de recunoscător acestui mare vrăjitor DR WALE și nu voi înceta să-i public numele pe Internet doar pentru munca bună pe care a făcut-o. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta pe acest om grozav, el vă va ajuta în orice mod doriți, îi puteți trimite un e-mail la WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
Sunt aici pentru a împărtăși această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Iubitul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie timp de patru ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut câteva cercetări pe internet și am dat peste un site pe care am citit o mulțime de comentarii bune despre DR WALE, vrăjitorul lui, care poate ajuta la întoarcerea iubiților rătăciți într-o săptămână. L-am contactat și i-am explicat totul. I-am trimis și poza atât cu mine, cât și cu iubitul meu și am plătit și bani pentru toate materialele necesare pentru a face treaba. Mi-a spus că voi afla de la iubitul meu într-o săptămână. Spre surprinderea mea, după câteva zile, iubitul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. De asemenea, puteți contacta DR WALE, un puternic vrăjitor pentru soluții la contactul său. WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSunt aici să apreciez munca bună a lui DR WALE, când am crezut că s-a terminat în viața mea, atunci acest mare om numit DR WALE a venit în ajutorul meu. Aveam probleme serioase cu soția mea, așa că a depus o scrisoare de divorț spunându-mi că vrea să divorțeze de mine. Asta mă face să-mi pierd concentrarea la locul meu de muncă, ceea ce l-a făcut pe șeful meu să-mi dea o scrisoare de concediere, iar lucrurile s-au înrăutățit pentru mine. Până în ziua de azi, un bun prieten de-al meu mi-a spus cum a ajutat-o DR WALE cu problema ei. Așa că mi-am făcut curaj să-l contactez pe DR WALE și i-am spus totul. Tot ce a făcut pentru mine a fost că a făcut o vrajă pentru mine, care a făcut-o pe soția mea să nu mai divorțeze de mine și șeful meu de la serviciu m-a sunat înapoi să încep să lucrez din nou. Acum, soția mea și cu mine trăim amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSunt plin de bucurie să împărtășesc această mărturie aici. Am dat peste mărturia doamnei T despre modul în care DR WALE a ajutat-o să-și salveze căsnicia și a ajutat-o să-și recapete locul de muncă unde șeful ei plănuia să o concedieze. Dar, așa cum a spus ea, cu ajutorul lui DR WALE, totul a revenit la normal pentru ea. După ce i-am citit mărturia, am contactat-o pe DR WALE pentru că aveam o ceartă serioasă cu soțul meu. Plănuia să pună capăt căsniciei noastre de nouă ani. După ce i-am spus lui DR WALE ce se întâmplă în căsnicia mea, el mi-a spus că totul va fi bine în căsnicia mea și l-am crezut. Așa că a făcut o vrajă pentru mine și iată că soțul meu a început din nou să se poarte bine cu mine. Mă bucur că am dat peste mărturia doamnei T, deoarece asta m-a ajutat să-mi găsesc pacea și odihna sufletească în propria mea căsnicie. Și tu îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSoția mea s-a schimbat dramatic față de mine și nu mai comunică. Mă lipsește de respect și mă acuză în mod fals de infidelitate din cauza bârfelor răutăcioase... dar sunt pur și simplu UIMIT de rezultatele DR WALE, care a făcut o vrajă de dragoste pentru reuniune. Totul merge atât de bine și EXACT așa cum a spus el că va fi. Chiar dacă a durat câteva zile pentru a progresa complet, a meritat atât de mult pentru că lucrurile sunt aproape la perfecțiune! Modul în care mi-a luat situația și a întors-o complet pentru a-mi oferi exact ceea ce îmi doream este peste mine, dar ceva pe care nu-l voi pune niciodată la îndoială și nu voi fi complet recunoscător zeilor să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru că a transformat tristețea în fericire. Contact DR WALE: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereAceasta este o mărturie pe care voi spune tuturor să o audă. Am fost căsătorit patru șase ani și în al șaptelea an de căsnicie, o altă femeie a avut o vrajă să-mi ia iubitul de lângă mine, iar soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copii și am suferit de trei ani până când am vrut să spun o postare în care asta bărbatul numit DR WALE a ajutat o mulțime de oameni să-și aducă soți și soții pentru ei. Vecinul meu mi-a spus și lucruri bune despre el. Așa că am luat legătura cu DR WALE și i-am împărtășit necazurile mele pentru a mă ajuta să-mi aduc iubitul soț acasă și crede-mă că i-am trimis poza mea și am plătit pentru tot ce mi-a cerut să plătesc. El mi-a spus să-mi relaxez mintea că soțul meu va fi cu mine. După câteva zile, am primit un telefon de la soțul meu în care îmi spunea că îi pare rău că are nevoie de iertarea mea. După câteva zile, am văzut o mașină intrat în casă și iată că era soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să vă fac pe fiecare dintre voi să se aseamănă să vă întâlniți cu acest bărbat și să vă am iubit. înapoi la propria persoană WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereEFICIENT ȘI PUTERNIC CASTER DRAGOSTE DR WALE
RăspundețiȘtergereAm fost respinsă de soțul meu după nouă (9) ani de căsnicie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă asupra lui și m-a lăsat pe mine și pe copii să sufere. Într-o zi, când citeam pe web, am văzut o postare despre cum acest vrăjitor pe acest WHATSAPP +2347054019402 a ajutat o femeie să-și recapete soțul și i-am dat un răspuns la WHATSAPP lui și mi-a spus că o femeie a avut am făcut o vrajă pe soțul meu și mi-a spus că mă va ajuta și după câteva zile îl voi avea pe soțul meu înapoi. L-am crezut și astăzi sunt bucuros să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. pentru că acum sunt fericit cu soțul meu. Mulțumesc pentru DR WALE Ajungeți la el pe WhatsApp/Număr Viber: +2347054019402 sau e.mail: drwalespellhome@gmail.com Vă mulțumim DR WALE. Fie ca zeii tăi să te răsplătească mereu pentru binele tău.
Sunt atât de încântat că căsnicia mea ruptă a fost restabilită. Ne-am împăcat recent, deși a fost dificil. A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care a durat aproape șase ani înainte să ne despărțim sa încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și amândoi mergem înainte și pentru prima dată după mult timp viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima lumii cât de recunoscător îi sunt DR WALE pentru că a reînviat. Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate grijile și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc DR WALE pentru că mi-ai salvat căsnicia ruptă și mi-ai adus soțul înapoi la mine. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim lui DR WALE. dacă aveți vreo problemă și cu problemele cu vatra. Contactați DR WALE WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereAm citit câteva dintre mărturiile lui DR WALE despre cum a ajutat mulți oameni să-și aducă înapoi iubiții în câteva săptămâni cu o vrajă de dragoste. Aveam probleme cu iubitul meu, așa că am decis să-l contactez pentru că îmi iubesc atât de mult femeia. a plecat de acasă și a spus că nu mai este interesată de relație fără motiv, am fost în stare de șoc. L-am contactat pe DR WALE și mi-a spus că femeia mea se va întoarce la mine în câteva săptămâni, DR WALE a făcut o vrajă de dragoste și asta a făcut ca femeia mea să deschidă ochii pentru a vedea cât de mult ne iubim și ea s-a întors acasă. În timp ce scriu această mărturie, sunt cel mai fericit om de pe pământ. Femeia mea și cu mine trăim o viață fericită, iar dragostea noastră este acum mai puternică decât era înainte de a ne despărți. Toate mulțumesc lui DR WALE pentru munca excesivă pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să mă întorc cu iubitul meu. dacă vă confruntați cu orice problemă și doriți o soluție rapidă, contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereSunt aici pentru a mărturisi cum un om grozav numit DR WALE m-a ajutat cu ierburi și rădăcini pe care le-a pregătit pentru mine sub formă de vindecare a FIBROMIALGIEI. Îi iau produsul (tratamentul) timp de (10) zile înainte să știu că am fost complet vindecat de el și i-am promis că voi mărturisi întregii lumi despre vindecarea mea despre cum m-a vindecat, ceea ce sunt foarte fericit că fac acum, DR WALE vindecă și tot felul de boli, HEPATITA, A, B, C, CANCER, DIABETIC, PICIOARE, PENTRU A-ȚI READUCE FOSTA IUBITĂ TOATE TIPUL DE VORAȚI, și multe altele, vă rugăm să îl puteți contacta pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereEl poate vindeca și următorul virus.
(1). Herpes
(2). Cancer
(3). hepatită
(4). HIV/SIDA
(5).Picioare de rândunică
(6). Fibrom
(7) Diabet
(8) Fibromialgie
(9) Câștigă-ți înapoi fostul iubit
(10) Loterie
etc.
Treci printr-o despărțire dureroasă sau un divorț? Reduceți-vă fostul înapoi urgent și păstrați-l permanent. DR WALE este un adevărat și adevărat vrăjitor de dragoste. El l-a adus înapoi pe fostul meu soț.
RăspundețiȘtergereSoțul meu plănuise să divorțeze de mine pe atunci și am fost plin de remuşcări pentru că nu știam ce să fac pentru a rezolva problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet despre cum aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit mărturii grozave despre DR WALE care a fost progresist cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată, DR WALE mi-a spus că îmi va pregăti o vrajă care să-mi aducă înapoi soțul. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. După ce am făcut tot ce mi-a cerut DR WALE să fac, iată, după o săptămână, soțul meu m-a sunat și mi-a spus că se întoarce în casă și din acea zi și până în acest moment, trăim în pace. S-a întors acum cu multă dragoste și grijă. Astăzi mă bucur să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. Pentru că acum sunt fericită cu soțul meu, iar cea mai mare surpriză este că dragostea noastră este foarte puternică, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca să fii cu bărbatul pe care-l iubești. Îl voi recomanda cu căldură pe DR WALE oricărei persoane care are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați DR WALE, vă ofer 100% garanție că vă va ajuta. Iată contactul lui, WhatsApp/Viber el: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
După ce am fost ani de zile într-o relație cu fostul meu, S-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat pentru tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am fost la o prietenă și i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să iau legătura cu DR Wale, care a ajutat-o în timpul ei. Așa i-am explicat totul pe WHATSAPP DR Wale, vrăjitorul, și i-am spus că mintea mea este tulburată din când în când. și mi-a spus că nu este nicio problemă, că totul va fi bine în câteva săptămâni, mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în câteva zile, a făcut vraja și mi-a spus să urmez instrucțiunile, așa că am făcut și am urmat toate instrucțiunile pe care mi le-a dat. În mod surprinzător, în a treia zi, era în jurul orei 20.00. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el. Așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. WhatsApp/Viber lui: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergeredacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt caz din casa ta.
(1) Atacul cu vrăji spirituale
(2) Vrăji de dragoste pierdută
(3) Opriți vrăjile de divorț
(4) Vrăji de căsătorie
(5) Vrajă de sarcină
(6) Vrăji de despărțire
(7) Vraja morții
(8) Vrei să fii promovat în biroul tău
(9) Atacul rău și al vrăjitoarelor
(10) Loterie